Bill Gates și Warren Buffett au obsesie când vine vorba de investiții: ”Nu produc mai mult din ăsta”

de: Alexandru Puiu
05 09. 2022

Când vine vorba de investiții, ar fi bine să-ți iei informațiile de la cei mai bogați oameni din lume, iar Bill Gates și Warren Buffett nu s-au ferit niciodată să-ți spună în ce își țin economiile. În plus, argumentele sunt foarte bune.

Warren Buffett este unul dintre cei mai princepuți investitori ai secolului 21, supranumit Oracolul din Omaha. Deși are mai multe funcții, în primul rând, este CEO-ul Berkshire Hathaway, un fond de investiții cu o lungă istorie în Statele Unite ale Americii. Cu o avere estimată la 101 miliarde de dolari, este al șaptelea cel mai bogat din lume. Bill Gates este al cincilea cel mai bogat din lume, cu o avere estimată la aproximativ 111 miliarde de dolari. Împreună cu Paul Allen a fondat Microsoft, compania pe care a și condus-o din poziția de CEO pentru mai multe decenii.

În ce își țin banii Warren Buffett și Bill Gates

”Cumpără pământ. Nu mai produc mai mult din ăsta”, afirmat umoristul american Will Rogers la începutul secolului 20. Bill Gates și Warren Buffett au luat foarte în serios acel sfat, încă din tinerețe.

Înainte să intre la liceu, Buffett a achiziționat o fermă în statul său natal, Nebraska, pentru 10.000 de dolari. De atunci, a tot continuat să facă investiții în teren agricol, atât acasă în SUA, cât și Africa de Sud, unde deține 3723 de hectare de pământ, pe lângă 607 hectare în Arizona și alte 607 hectare în preajma fermei familiei sale, din Pana, Illinois, pe lângă trei ferme de cercetare operate prin intermediul propriei fundații. Întotdeauna, ”apartamentele vor produce chirie și fermele vor produce mâncare”, argumente de curând Buffett investițiile sale fabuloase în imobiliare.

În ceea ce-l privește pe Bill Gates, foarte mulți analiști sunt de părere că e cel mai mare deținător privat de pământ, cel puțin din SUA, dacă nu la nivel global. Conform celor mai recente estimări, are aproape 100.000 de hectare de pământ, 97.933 mai exact. Indiferent dacă îl vinzi sau îl păstrezi, cu foarte mici excepții în ultimii 100 de ani, valoarea pământului arabil a crescut constant.